Lucrări în zona mall-ului de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu

Autoritățile constănțene anunță că începând de săptămâna viitoare, se vor realiza ample lucrări în intersecția din zona centrului comercial situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.

Luni sau marți vor fi demarate lucrările de reabilitare a intersecției din zona mall-ului situat în apropierea parcului Tăbăcăriei  din Constanța. Trecerile de pietoni de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu și Soveja vor fi mutate mai în spate cu 20 de metri, iar semafoarele vor fi schimbate în totalitate.
„Este vechea poveste cu reabilitarea intersecției. Între timp, a ieșit autorizația de construire. Se vor muta cele două treceri de pietoni mai în spate cu 20 de metri, ca să nu se mai treacă prin triunghiul acela. Este vorba de trecerile de pe Alexandru Lăpușneanu, cât și de pe Soveja. Se vor schimba toate semafoarele, căci se schimbă și tot automatul de dirijare, și cablaj, și tot. Se face prin subtraversare ca să nu mai rămână cabluri aeriene. De aceea și nevoie de autorizație. De luni sau marți se vor apuca de lucrare”, au precizat reprezentanții Confort Urban.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole