Târgul ofertelor educaționale la Constanța, Năvodari, Mangalia și alte 6 localități din județ

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa prezintă, în perioada 19-20 aprilie 2018, oferta educaţională a anului şcolar 2018-2019, sub sloganul ‘Alege Educaţia! Este calea către viitorul tău’.
Instituţiile de învăţământ teoretic, vocaţional sau tehnologic, liceal şi postliceal îşi vor expune oferta atât la Pavilionul Expoziţional Constanţa cât şi în alte 8 localități din judeţul Constanţa (Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cobadin, Hârşova, Cernavodă, Eforie, Mihail Kogălniceanu).
Târgul ofertelor educaţionale este adresat elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, părinţilor acestora dar şi elevilor de liceu interesaţi de traseul educațional și al formării profesionale după absolvirea celor 12 clase.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, universităţile locale şi alţi parteneri educaţionali.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 19 aprilie 2018, ora 10.00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, în prezenţa autorităţilor locale și a partenerilor educaționali.
Programul de vizitare va fi în intervalul 9.00-18.00.

Cele mai Accesate Articole