Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, participă astăzi la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care se desfăşoară la Luxemburg.
Oficialii au anunțat că una dintre temele dezbătute cu această ocazie este situaţia din Siria.
MAE precizează că alte teme importante de pe agendă sunt: situaţia din Iran, relaţia Uniunea Europeană – Federaţia Rusă, respectiv instrumentele financiare externe ale UE în contextul viitorului Cadru Financiar Multianual post-2020.
De asemenea, în cadrul unui dejun informal de lucru, miniştrii de externe vor avea un schimb de opinii privind evoluţiile din Balcanii de Vest, cu accent pe dimensiunea de securitate.
Reuniunea are loc după ofensiva lansată în noaptea de vineri spre sâmbătă de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa împotriva regimului lui Bashar al-Assad, asupra instalaţiilor utilizate de Siria pentru producerea şi depozitarea armelor chimice.
Premierul britanic Theresa May a declarat că atacurile executate în Siria de ţara sa, alături de Franţa şi SUA, transmit un „mesaj clar” împotriva folosirii de arme chimice.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat sâmbătă că Uniunea Europeană „va rămâne alături de aliaţii săi de partea justiţiei”, după atacurile occidentale asupra Siriei.
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024