În seara zilei în care noi, creștinii ortodocși am sărbătorit Izvorul Tămăduirii, un cetățean al orașului Năvodari, un om foarte sensibil, cu suflet mare, Latip Abdul, ne-a strâns la un loc pe toți, de la mic la mare, pentru a pune cărămida de temelie a unui nou obicei popular.
Tradițiile, obiceiurile au acest efect sfânt: unesc oameni în gând și simțire, asigură continuitate, întăresc spirite prin același țel și credință. Acest măreț lucru și l-a dorit și Latip Abdul Cair, dintr-o simțire profundă, sensibilă ca un dar pentru întreaga comunitate năvodăreană.
Este o senzație de adevărată bucurie să vezi la un loc oameni de toate vârstele care zâmbesc timid dar sincer și care au sufletele atinse de aceeași emoție..iubirea pentru aproapele său. Nu poate fi vorbe decât despre o lucrare a Domnului, așa cum frumos a spus părintele Adrian Pătrașcu.
Simbolul acestei adunări de comemorare nu putea fi decât o mare inimă, inima orașului Năvodari, aprinsă de oamenii ei frumoși și care de acum încolo va fi reaprinsă an de an, ca semn al veșnicei aprecieri și iubiri pentru ce am fost, ce suntem și vom fi.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024