Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime a anunțat că traficul total de mărfuri înregistrat în primul trimestru al anului 2018 în porturile maritime româneşti – Constanţa, Midia şi Mangalia a fost de 13,35 milioane tone, cu 15,3% mai mult decât în primul trimestru al anului anterior, când s-au înregistrat 11,57 milioane tone.
„Din traficul total realizat în primul trimestru al anului 2018, traficul maritim a însemnat 11 milioane tone iar cel fluvial – 2,32 milioane tone ceea ce reprezintă, conform indicatorilor economici, o creştere cu 17,8% pe segmentul maritim, respectiv 4,7% la fluvial, faţă de perioada similară din 2017. Creşteri semnificative de trafic s-au înregistrat în cazul produselor petroliere (1,9 milioane tone în primul trimestru 2018), petrol brut (1,87 milioane tone), minereuri şi deşeuri neferoase (de la 0,77 milioane tone la 1,15 milioane tone), minereuri de fier, deşeuri de fier (de la 0,68 milioane tone în 2017 la 0,96 milioane tone în 2018), combustibili minerali solizi (de la 0,33 milioane tone la 0,72 milioane tone)”, declară directorul general al CNAPM Constanţa, Dan Tivilichi.
În primul trimestru al anului 2018, au sosit în porturile maritime româneşti 2.486 nave, cu 4,63% mai multe faţă de primul trimestru 2017, dintre care 955 maritime şi 1.531 fluviale.
„Subliniem faptul că se păstrează tendinţa de creştere a numărului de nave maritime de mare capacitate care sosesc în Portul Constanţa, astfel fiind înregistrate: 132 portcontainere (faţă de 130), 130 vrachiere (faţă de 117) şi 181 tancuri (faţă de 122), comparativ cu perioada similară a anului trecut”, se arată într-un comunicat al CNAPM Constanța.
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024