Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al județului Constanța, prin tot felul de programe și acțiuni încearcă să conștientizeze adolescenții despre riscurile majore la care se expun dacă aleg să se lase prinși în plasa consumului de droguri. Prin vocea inspectorului Cosmin Guriță, elevii liceului Decebal din Constanța au aflat despre ce se ascunde în spatele numitelor etnobotanice.
Poate cunoaștem vag realitatea, poate credem că dacă nu suntem noi direct implicați nu ne poate afecta prea mult…
Realitatea este cu totul alta și fără tăgadă, unul din zece elevi din liceele județului consumă droguri iar consecințele acestui flagel ne afectează pe toți pentru că, așa cum spun majoritatea tinerilor anturajul este cel care are cea mai mare influență asupra lor în această perioadă a vieții. Inspectorul Cosmin Guriță din cadrul Centrului Antidrog a realizat o prezentare elaborată, adaptată vârstei de liceu și le-a vorbit adolescenților de la liceul Decebal din Constanța despre etnobotanice. A început de la modul în care au ajuns ele la noi în țară, din ce sunt făcute și aici a accentuat faptul că sunt folosite substanțe de sinteză chimică extrem de periculoase pentru organism ca de exemplu pesticide, șampoane industriale, a continuat prin a expune urmările, care pot fi ireversibile sau letale și a atins și incidența legislativă în această privință.
Totul este împachetat într-un ambalaj inteligent gândit, astfel încât, pe fondul fragilității vârstei, al contextului social tulbure, nesigur, tinerii de 12-16 ani să fie victime sigure. Denumirea de etnobotanice te duce cu gândul la ceva natural care n-are cum să te nenorocească ci cel mult să-ți dea niște stări pe care le poți sau nu controla dar care trec. Iar prezentarea de asemenea este ademenitoare, sub formă de prăjiturele cu mirosuri captivante și important de știut, prețurile pornesc de la cinci lei și poate mai puțin. Așa stând lucrurile, campaniile de informare putem spune că sunt vitale, adică munca celor de la Centrul Antidrog.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...