S-a stabilit data pentru ediția din acest an a competiției Strongman Mamaia, în cadrul căreia va fi desemnat cel mai puternic om din România. Evenimentul va avea loc pe data de 4 august, în Piațeta Perla din stațiunea de la malul mării.
S-a stabilit data pentru o competiție unică în România, care se va desfășura la malul mării. Și anul acesta, oameni din toată țara vor concura pentru a-și demonstra puterea în cadrul evenimentului Strongman Mamaia.
Organizatorii evenimentului s-au apucat deja de treabă și ne asigură că va fi o ediție incendiară și plină de surprize, cu invitați renumiți și concursuri interactive pentru public.
Anul trecut, doar 5 concurenți s-au încumetat să participe la competiție, probele fiind extrem de dificile.
„Conceptul acestei competiții este acela de a desemna cel mai puternic om din România, prin 5 probe de forță care au un grad de dificultate ridicat față de cele care se mai văd prin celelalte competiții naționale. Intenția acestei competiții este aceea de a pregăti sportivii români pentru nivelul competițional internațional, unde greutățile din probe au crescut considerabil“, au declarat organizatorii concursului.
Printre probele de anul trecut s-au numărat îndreptări cu mașina, împinsul bușteanului și gantera gigant.
Ediția din acest an a evenimentului va avea loc pe data de 4 august, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.
Redactor: Isabela Boantă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024