Năvodariul este un orașel stațiune foarte frumos cu oameni foarte frumoși. Încă o dovadă în acest sens am primit-o astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, a omului de bibliotecă când elevii îndrumați de domnii diriginți și coordonați de mâna de oameni ai Casei de Cultură Pontus Euxinus care sunt sufletul vieții culturale năvodărene au pornit într-un marș de susținere al lecturii pe străduțele orașului.
”Ai voință, ai putință!”, una din vorbele de duh ale unui om frumos al Năvodariului, primarul de suflet al năvodărenilor. Acest lucru s-a putut vedea astăzi. Oameni precum doamna Dora Radu, Gabriele Roșca, Radu Sandu, profesori de la cele trei școli generale, de la liceu, oameni cu multă dăruire pentru meseria lor, cu multă dragoste pentru orașul lor, pentru întreaga comunitate, au organizat un eveniment simplu prin consistența sa dar de anvergură pentru că au fost mobilizate peste o sută de persoane. În evidență a ieșit mesajul ”lectura este cultură!” și felul în care știu năvodărenii să se mobilizeze, să fie uniți atunci când cred în ceva, când sunt mânați de bine.
Copiii, printr-un gest frumos de recunoaștere s-au oprit să o salute și și să-i facă un cadou de suflet, o carte, doamnei aflată pe locul doi la cârma acestui oraș, doamnei viceprimar Liliana Mară. Vizibil emoționată omul, femeie, mama, viceprimarul Liliana Mară i-a primit cu toată căldura și bucuria, reușind la rândui să-i emoționeze pe copii prin vorbele de suflet pe care le-a adresat acestora.
Redactor: Isabela Boantă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024