Cel mai lung lanț de cititori din lume, în România

Mii de români din întreaga țară s-au întâlnit duminică seara la Brașov și au format „cel mai mare lanţ de oameni care citesc”, doborând recordul mondial  de 3 071 de persoane, deținut de un oraș din India.

S-a stability un nou record mondial în Brașov! Iubitorii de lectură din întreaga țară s-au întâlnit pentru a forma  „cel mai mare lanţ de oameni care citesc”. Evenimentul a început la prânz, în centrul municipiului. Fiecare participant a citit o frază din cartea „Desculţ”, a lui Zaharia Stancu. Până în prezent, recordul a fost fost deținut de un oraș din India, cu 3071 de participanți.
În Brașov, 3321 de oameni au făcut parte din lanțul uman, fiecare  dintre  ei aducându-și contribuția la succesul final.
Întregul eveniment , care a durat opt ore, a fost filmat,iar toate documentele, inclusiv semnăturile participanţilor, vor ajunge la reprezentanţii Guinness Book, care vor da verdictul final. Regulile au fost foarte stricte. In cazul în care ar fi existat o pauză mai mare de zece secunde între doi cititori, incercarea de a intra in Cartea Recordurilor ar fi eșuat.
Prin această manifestare culturală s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Cărţii şi Centenarul Marii Uniri.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole