Hassan Rouhani, mesaj necruțător pentru Trump

Teheranul își ascute glasul față de poziția adoptată de Washington cu privire la acordul nuclear din 2015, încheiat între Iran și marile puteri. Amenințările formulate de liderul de la Teheran sunt necruțătoare.

Acordul istoric, semnat în 2015, între Iran și Statele Unite, Rusia, Franța, Marea Britanie și Germania provoacă, din nou, neînțelegeri. Finalizat după îndelungate deliberări, succesul diplomatic din urmă cu trei ani este supus unor noi dezbateri. Intenția Washingtonului de a se retrage din acord a iscat furia președintelui iranian, Hassan Rouhani. Mesajul transmis de acesta Administrației de la Casa Albă este necruțător, amenințându-l pe președintele american, Donald Trump, de dezlănțuirea unor reacții severe din partea Teheranului.

„Dacă cineva încalcă acordul, ar trebui să ştie că vor exista consecinţe severe.” (Sursa: Hassan Rouhani, Președintele Iranului)

Catalogat ca fiind ”cel mai rău” dintre acorduri de către liderul de la Casa Albă, acesta a  hotărât prelungirea suspendării sancțiunilor economice impuse Iranului, impunându-le partenerilor europeni, implicați în consens, revizuirea textului acestui document, până la data de 12 mai.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole