Tineri surprinși cu substanțe interzise

Patru tineri din Constanța au fost surprinși, zilele trecute având asupra lor substanțe interzise. Jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Constanţa le-a fost ridicat un semn de întrebare când au observat, o persoană care a început să se agite la vederea echipajului.

Jandarmii Grupării Mobile Constanţa, aflați într-o misiune de patrulare în seara zilei de 23 aprilie în zona Tomis III, au fost imediat sesizați de comportamentul vizibil agitat al unei persoane, comportament declanșat odată cu sosirea echipajului în zonă. În consecință, tânărul respectiv a fost somat, acesta s-a oprit şi i s-a făcut controlul corporal sumar. În urma verificării, jandarmii au găsit o pungă cu şaisprezece serveţele împăturite, în interiorul acestora fiind fragmente vegetale de culoare verde, cu miros înţepător. Drept răspuns, bărbatul a declarat că este consumator şi că a cumpărat marfa de la o persoană pe care nu o cunoaşte.
O oră mai târziu, în aceeaşi zonă, jandarmii au mai surprins trei tineri care-şi confecţionau joint-uri. Asupra acestora au găsit 12 pliculeţe autosigilante transparente cu fragmente vegetale de culoare verde cu miros înţepător.
Pliculeţele autosigilante, şerveţelele cu fragmente vegetale, aparatul de mărunţit şi jointurile găsite asupra lor vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole