Internship pentru studenți și absolvenți la Guvernul României

Tinerii studenți și absolvenți au oportunitatea de a aplica pentru cele 200 de posturi disponibile în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernul României. Care sunt condițiile de participare și data limită pentru înscrieri, aflați în continuare.

Ediția din acest a Programului Oficial de Internship al Guvernul României pune la diapoziție 200 de locuri destinate tinerilor studenți sau absolvenți ai unei universităţi din România sau din afara ţării, cu vârsta maximă de 25 de ani la începerea stagiului de practică. Înscrierile se fac online, până pe data de 14 mai.
Printre beneficille acestui program se numără  posibilitatea tinerilor de a se  acomoda cu modul de lucru în administraţia publică centrală și implicarea în proiecte care să le permită punerea în practică a cunoștințelor dobândite în cursul anilor de studiu. De asemenea, stagiarii vor participa la discuții și întâlniri de lucru cu miniștri, secretari de stat, specialiști în diferite domenii de competență, precum și la training-uri și workshop-uri tematice. Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1.000 de lei, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului României.
Programul a debutat în anul 2013, cu 25 de tineri care au făcut stagii de practică în structurile din Palatul Victoria. În 2014, Programul a fost extins la nivelul ministerelor și departamentelor conduse de miniștri și miniștri-delegați, cu participarea a peste 150 de tineri. De la debut,  782 de tineri au absolvit cu succes și fac parte din rețeaua de alumni a Programului.
Redactor: Isabela Boantă