O țintă de interes major pentru actorii turismului de pe litoralul românesc o reprezintă piața consumatorilor din Federația Rusă, în mod special cei din Sankt Petersburg. După demersuri susținute desfășurate cu abnegație în ultimii doi ani, Corina Martin, Președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România împreună cu turoperatori ai ambelor părți încep să creioneze o strategie cât mai coerentă de concretizare a acestui deziderat.

Cu puțină deschidere spre comunicare, cu acceptarea lucrurilor ce trebuiesc îmbunătățite, cu multă promovare, zona de litoral-Delta Dunării dar și celelalte zone ale țării, România, poate deveni una dintre destinațiile favorite ale turiștilor ruși.
Promovarea se face și la nivel înalt, pe linie oficială, dar și prin contribuția noastră a tuturor prin vorbe frumoase despre țara noastră, despre oamenii care locuiesc în ea. Reușita acestor oameni înseamnă nu numai un avantaj economic și politic cât mai ales posibilitatea pentru noi toți de a ne mândri cu țara noastră.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024