Europa nu mai este sub garanția protecției americane, coordonatele politice ale prezentului lansând o nouă provocare pentru ”Bătrânul continent”. Cancelarul german, Angela Merkel, îndeamnă la o schimbare de registru în domeniul securității frontierelor europene.
Statele Unite ale Americii nu mai reprezintă aliatul de nădejde pentru asigurarea securității Europei. Contextul politic actual impune conturarea unei alte strategii de apărare a granițelor ”Bătrânului continent”. Europa trebuie să-și croiască o nouă tactică de securitate teritorială, elaborarea demersului fiind o provocare pentru liderii aflați în postura de tutori ai sorții națiunilor acestui continent.
Apelul pentru noua perspectivă de apărare, lansat de cancelarul german, Angela Merkel, a fost prezentat în cadrul unei ceremonii la Aachen, în Germania, prilejuită de decernarea Premiului Carol cel Mare președintelui francez, Emmanuel Macron. Distincția i-a fost acordată liderului de la Palatul Elysee pentru ”viziunea sa asupra unei noi Europe și pentru relansarea proiectului european”. Alocuțiunea șefului statului francez susține ideea de suveranitate europeană, care va fi motorul unei Europe mai puternice. Decizia Administrației Trump de a se retrage din acordul nuclear iranian, semnat la Viena în iulie 2015, nu trebuie să dicteze direcțiile de acțiune ale diplomației europene și să supună securitatea continentului la cele mai mari riscuri. Posibilitatea alegerii hotărârilor este nucleul puterii unui stat și stavila vasalității.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024