Noaptea Muzeelor în toată țara

Noaptea Muzeelor este un proiect de succes, inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța. Evimentul se află la a Vlll-a ediție, iar în acest an se va desfășura în data de  19 mai. În România, aproximativ 180 de instituții își vor deschide porțile pentru pasionații de cultură.

Noaptea Muzeelor va avea loc în acest weekend. Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul inițiat de  Ministerul Culturii și Comunicării din Franța. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se află pe lista intituțiilor care vor participa la eveniment.
„Sunt foarte multe intrări noi, mai ales în Bucureşti, au intrat muzee de nişă. Şi, în general, a proliferat ideea de muzeu de nişă. E primul an în care avem muzeul ‘Micul Paris’, Muzeul parfumului, Muzeul antreprenoriatului, Muzeul kitsch-ului şi Muzeul colecţiilor de maşini Ţiriac”, a declarat Dragoş Neamu, Managerul Nopţii Muzeelor.
Acesta a adăugat că la nivelul întregii țări, vor participa la acest eveniment aproximativ 200 de instituții. El a precizat că Noaptea Muzeelor este şi o ocazie de a prezenta lipsurile cu care se confruntă anumiţi participanţi și sunt posibile proteste.
Redactor: Isabela Boantă

Cele mai Accesate Articole