Vremea în această săptămâna va fi caracterizată printr-un regim termic normal, dar și prin căderi de precipitații, în majoritatea zonelor din țară. Reprezentanții ANM anunță cod galben de ploi, vânt, grindină și descărcări electrice.
În Dobrogea valorile minime de temperatură se vor situa în jurul unei medii de 13 grade, iar cele maxime în jur de 26 de grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată îndeosebi după data de 15 mai.
Tot astăzi de la ora 18.00 și până mâine la ora 9.00 intră în vigoare o atenționare de cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din țară.
„În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi frecvent 15…25 l/mp”, precizează ANM.
„În seara zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul şi nordul Munteniei şi în zona de munte a Banatului şi Crişanei va ploua torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp”
În Transilvania va avea loc un proces de răcire ce va determina valori termice diurne apropiate de mediile multianuale, respectiv o medie a acestora de 21 – 22 de grade, iar până la finalul intervalului, se va remarca o creştere uşoară de temperatură.
În București vremea se va menține parțial înnorată. Soarele nu va apărea pe cer decât foarte rar și există riscul unor ploi foarte scurte.Spre sfârșitul săptămânii norii se risipesc definitiv. Temperaturile vor ajunge până la maxime de 26 de grade Celsius.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024