Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat astăzi la șase ani și jumătate de închisoare pentru mai multe infracțiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate. In același dosar, Gina Hortolomei Moscu, o apropiată a lui Radu Mazăre, a primit 2 ani și 11 luni cu suspendare.
Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa, s-a pronunţat azi în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu. Radu Mazăre este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu, în timp ce Sorina-Gina Hortolomei-Moscu este suspectată de două infracţiuni de spălare a banilor.Radu Mazăre a luat 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
La data trimiterii în judecată nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu se constituiseră parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru. Decizia de astăzi nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Judecat in patru dosare de corupție, Radu Mazăre este fugit, din decembrie 2017, în Madagascar unde a cerut azil politic.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...
-
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)