Un cetățean al orașului Năvodari a fost reținut chiar în ziua în care a părăsit penitenciarul! S-a descoperit că acesta, în timpul detenției a săvârșit în continuare acțiuni ilicite, mai exact acesta a operat prin metoda „Accidentul”.
După ce a fost condamnat la pedeapsă cu închisoarea pentru trafic internațional de droguri și ajuns după gratii, un individ a ales să-și continue activitatea ilicită. Astfel, alături de mai multe persoane, a înșelat prin metoda „ Accidentul”.
La data de 15 mai a fost eliberat condiționat, numai că această stare de fapt nu a durat prea mult pentru că a fost reținut de oamenii legii în aceeași zi, iar la data de 16 mai a fost arestat preventiv.
Totul a ieșit la suprafață în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Concluziile au dus la aplicarea unui mandat de aducere pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din Năvodari, bănuit de comiterea faptelor. Astfel s-a descoperit că bărbatul în cauză este cercetat împreună cu alţi 5 inculpaţi sub aspectul săvârşirii a 12 infracţiuni de înşelăciune prin metoda accidentul, pe raza municipiului Constanţa, în perioada lunii septembrie 2017.
De precizat este faptul că individul coordona ”afacerea” din Penitenciarul Tulcea, acolo unde se afla pentru a ispăți o pedeapsă de 10 ani, pentru trafic internațional de droguri.
Judecătoria Constanța a emis pe numele acesteia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024