Administraţia Naţională de Meteorologie a prezentat, astăzi, prognoza meteo valabilă în următoarele două săptămâni (21 mai-3 iunie).
Meteorologii spun că vremea va fi în general caldă, dar şi cu ploi sporadice.
În Dobrogea, temperatura aerului va fi în creştere treptată în primele zile din interval, astfel încât, în data de 24 mai, media regională a maximelor va fi de 25 – 26 de grade, iar minimele de 16 – 17 grade. După această dată, vremea se va răci ușor până la medii ale valorilor diurne de 23 – 24 grade şi de 13 – 14 grade ale celor nocturne.
Până la finalul celor două săptămâni de prognoză nu se estimează că vor mai fi variaţii semnificative ale valorilor termice.
În ceea ce privește precipitațiile, până în jurul datei de 24 mai, ploile vor fi cu totul izolate şi slabe cantitativ, iar după această dată se vor semnala cu caracter local.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...