Black Sea Judo Cup 2018, ediție jubiliară

Black Sea Judo Cup, o competiție de suflet pentru constănțeni și nu numai a fost readusă la viață de oameni dedicați acestui sport, în frunte cu președintele Clubului Sportiv Pantheon, domnul George Teseleanu.

Sala Sporturilor a fost gazda unui eveniment sportiv de anvergură internațională, Black Sea Judo Cup 2018. Vorbim despre o competiție sportivă cu multă încărcătură emoțională, sufletească și asta prin însemnătatea istorică a evenimentului în sine și prin valoarea, greutatea dată acestei ediții de participarea unor spotivi emeriți ai acestei arte marțiale, judo. Organizarea celei de-a doua ediții la distanță de 50 de ani de la prima ediție, într-un an în care Federația Română de Judo împlinește aceeași vârstă, aceste date reprezentând jumătate din valoarea de 100 de ani a centenarului Marii Uniri, an jubiliar pentru țara noastră, acest lucru măreț a fost posibil datorită implicării totale a președintelui Clubului Sportiv Pantheon, domnul George Teseleanu.
La întrecerea rezervată sportivilor sub 18 ani, şi-au anunţat prezenţa peste 150 de participanţi din România, Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Turcia.
Printre personalitățile prezente la eveniment s-a numărat și domnul Marius Horia Ţuţuianu, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Pentru că a făcut ca acest mare eveniment sportiv să fie posibil, pentru implicarea dânsului, pentru tot ceea a cea reprezintă în lumea judoului din România, domnului  George Teseleanu i-a fost recunoscută munca și dăruirea prin înmânarea unui trofeu ca simbol al recunoștinței.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet

Cele mai Accesate Articole