Nouă români au murit într-un accident rutier care a avut loc marţi în apropiere de Budapesta.
Ministerul Afacerilor Externe informează că românii se aflau într-un microbuz care s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depăşire şi a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 4 din Ungaria, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.
Ministrul Afacerilor Externe a dispus activarea Fondului special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului în vederea suportării costurilor legate de repatrierea trupurilor neînsufleţite ale cetățenilor români.
De asemenea, Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate a fost activat în cadrul Celulei de Criză a MAE, pentru preluarea tuturor solicitărilor de asistenţă din partea familiilor.
Ambasada României la Budapesta este în contact permanent cu autorităţile locale şi cu membrii de familie, acordând asistenţă consulară inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.
„Ministerul Afacerilor Externe transmite pe această cale sincere condoleanţe familiilor îndoliate”, se arată într-un comunicat al MAE.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024