Primăria Municipiului Mangalia va organiza un spectacol artistic dedicat tuturor elevilor care finalizează cursurile claselor a XII-a, la instituțiile de învățământ din localitate.
Intitulat sugestiv ”Balul Absolventului”, evenimentul va avea loc, maine. pe scena exterioară a Casei de Cultură. Invitatul special al manifestării artistice va fi îndrăgita interpretă Anna Lesko, care va încânta audiența cu melodii cunoscute. Pe aceeași scenă, vor susține recitaluri mai mulți artiști locali, iar reprezentanții administrației publice vor oferi absolvenților de liceu, diplome de cetățen major al orașului.
”Pe această cale, urez tuturor tinerilor orașului mult succes în examenele care îi așteptă și pe care, cu siguranță, le vor trece cu bine. Aceasta este o primă etapă din viața de cetățean major, dar urmează cel mai probabil o alta și mai frumoasă, aceea de student. În calitate de primar al Mangaliei, voi susține în continuare actul de învățământ și voi încuraja absolvenții de liceu să urmeze cursurile unor facultăți de prestigiu”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...