O avarie RAJA a impus restricționarea traficului rutier în municipiul Constanța, în intervalul orar 10.00-15.00. Pentru a fi evitate unele eventuale incidente, la fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai Poliției Locale.
Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 30 mai, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Soveja cu Zburătorului din municipiul Constanța (zona Autogara Tomis III) s-a impus restricționarea traficului auto pe banda a doua și a treia de circulație, pe sensul de mers Bd. Tomis – Bd. Al. Lăpușneanu, în intervalul orar 10,00 – 15,00. Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală. Reprezentanții companiei își cer scuze participanților la trafic din zona respectivă pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt. De asemenea, consumatorii din zonă nu sunt afectați de această lucrare, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024