Nuclearelectrica SA anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă au fost finalizate în data de 4 iunie 2018, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat în aceeași zi, la ora 05:02.
Începând cu data de 2 mai 2018, Unitatea 1 s-a aflat în programul de oprire planificată, fiind deconectată de la Sistemul Energetic Național.
În perioada opririi planificate s-au efectuat peste 10.500 de activități din următoarele programe:
– programul de mentenanță preventivă și corectivă;
– programul de inspecţii;
– programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, conform cerințelor Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprită;
– programul de implementare a modificărilor pe proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente.
Toate obiectivele opririi planificate au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024