Foișoare noi pentru salvamari în stațiunea Mamaia

În această dimineaţă, a fost demarată montarea de noi foişoare pentru salvamari, pe plaje. Este vorba despre 12 foișoare noi care îi vor ajuta pe salvamarii din Mamaia să supravegheze cu atenție apele mării și plaja din Mamaia. 

Dacă până acum salvamarii erau nevoiţi să îşi exercite munca în vechile foişoare afectate de rugină pe alocuri, începând din această lună câţiva dintre ei vor beneficia la locul de muncă de un nou foişor în care îşi vor desfăşura activitatea de monitorizare a plajelor. Mai exact, este vorba despre salvamarii care activează pe plajele din staţiunea Mamaia. Astfel, 12 foișoare noi îi vor ajuta pe salvamarii din Mamaia să supravegheze cu atenție apele mării și plaja din staţiunea din nordul litoralului românesc. Reprezentanţii Primăriei Constanţa spun că noile amplasamente, care le înlocuiesc pe cele deteriorate, au fost achiziționate de Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, iar trei dintre ele au fost deja montate în mai multe zone de-a lungul plajei. „Restul foișoarelor vor fi montate în zilele următoare.”, precizează aceştia. Autorităţile dau asigurări că foişoarele au în dotare copertine galbene care protejează sănătatea salvamarilor şi buna desfăşurare a activităţii.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole