Circulaţia rutieră a fost oprită, în această dimineață pe DN 22, în zona localităţii Mineri din judeţul Tulcea, unde a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi două autobuze. În urma accidentului 4 persoane din același autoturism au suferit răni ușoare.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, impact în urma căruia a rezultat rănirea acestuia. Şoferul unui autobuz, curios de cele întâmplate, a frânat brusc, moment în care un alt autobuz care circula în spatele său a intrat în coliziune cu acesta, conducătorul primului autobuz fiind de asemenea victimă a evenimentului, mai arată sursa citată. Circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers, detașamentul de pompieri Tulcea intervenind pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor victimelor şi pentru efectuarea cercetării locului faptei. În accident au fost implicate patru persoane cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, toate în același autoturism, conform ISU Delta Tulcea. S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, un echipaj SMURD, 11 subofițeri și patru ambulanțe SAJ. Conform informațiilor cadrelor medicale toate victimele sunt conștiente.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024