Indicele evoluției prețurilor de consum înregistrează în ultimele luni un trend crescător. Majorarea acestui indicator reflectă agonia economiei naționale, zbuciumată de poveri fiscale și decizii politice necorespunzătoare.
Rata anuală a inflației, etalonul evoluției prețurilor de consum din cursul unui an, a evidențiat un parcurs tot mai păgubos pentru buzunarele românilor.
Informațiile Institutului Național de Statistică relevă un procent de 5,41% înregistrat în luna mai de acest indicator, reprezentând cea mai ridicată cotă a inflației din ultimii cinci ani, respectiv din februarie 2013 când a fost stabilită la nivelul de 5,65%.
Comparativ cu mai 2017, luna lui florar din anul curent a înregistrat majorări de prețuri, în medie, de 3,93% la produsele alimentare și de 7,75% la mărfurile nealimentare în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 2,72%.
Primele două luni de primăvară ale acestui an au situat indicele tot pe trepte progresive, procentul oscilând de la 5% în luna martie, la 5,2% în aprilie.
Raportările față de ultima lună din 2017 evidențiază pentru mai 2018 cele mai ridicate prețuri la cartofi, fructe proaspete, alte legume și conserve de legume, precum și la gaze naturale.
Estimările Băncii Naționale a României privind evoluția inflației au prognozat un procent de 3,6% pentru finalul acestui an și de 3% pentru decembrie 2019.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...