Miercuri, 20 Iunie, a avut loc o ședință a Consiliului Local Năvodari, în care au fost propuse spre aprobare 37 de proiecte principale. La acestea s-au adăugat 15 planuri suplimentare.
Echipa de consilieri ai primăriei, coordonată de edilul șef Florin Chelaru și viceprimarul Liliana Mară, au deschis ședința de lucru. Întrunirea s-a desfășurat în incinta Centrului de Afaceri Năvodari. Din ordinea de zi propusă inițial, au fost retrase două proiecte, rămânând spre a fi supuse la vot un număr de 35.
Printre punctele supuse votului se numără: aprobarea contului de execuție bugetară, asfaltarea și amenajarea parcării din zona Sala Sporturilor.
Printre alte proiecte supuse votului au fost luate în dezbatere și cele privind vânzarea prin negociere directă a unor terenuri situate în Năvodari și aprobarea situațiilor financiare pe anul 2017 pentru SC Termica Distribuție Năvodari.
Toate proiectele propuse în ședința de consiliu, și-au găsit susținerea în rîndul tuturor participanților.
Redactor: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024
-
Programul de lucru de 1 Mai și în perioada Sărbătorilor Pascale
Primăria Orașului Năvodari informează cetățenii că, în perioada 1-6 mai 2024, programul de lucru cu publicul va fi suspendat. Programul normal de...
-
Petrecerea a continuat în cluburile din Mamaia
Distractia pe Litoral a continuat în mini-vacanţa de 1 Mai, în ciuda vremii. Tinerii dornici de petrecere s-au “adăpostit” de ploaie în cluburi....