Înscrierea copiilor de vârstă preșcolară la grădiniță reprezintă o adevărată încercare pentru părinții. De cele mai multe ori solicitările depășesc numărul locurilor disponibile. Copiii, care nu au fost admiși în unitatea de învățământ dorită, în această perioada, au la dispoziție o nouă etapă de înscriere.
Înscrierea în învățământul preșcolar reprezintă debutul unei noi etape în viața copilului, dar și a părintelui. Locurile insuficiente din grădinițe umbresc bucuria acestui început. Situația în care unitatea de învățământ se confruntă cu un număr mai mare de solicitări de înscriere a copiilor decât cel al locurilor disponibile găsește rezolvare prin aplicarea unor criterii de departajare generale și specifice.
Copiii, care nu au fost admiși în unitatea de învățământ dorită, au la dispoziție o nouă etapă de înscriere, ce se va desfășura în perioada 2 – 27 iulie, cererile urmând a fi procesate până în data de 3 august.
Începând cu 1 septembrie, cadrele didactice vor aplica un nou curriculum național pentru educație timpurie, adresat copiilor de la 0 la 6 ani. Sistemul de predare, care se va implementa din toamna acestui an, nu se va mai adresa capacității de memorare a preșcolarului. Procesul didactic va urmări dezvoltarea aptitudinilor personale. Activitățile se vor desfășura pe proiecte cu durata de una pana la cinci săptămâni. Noul mod de predare include sprijinul părinților care trebuie să abordeze aceleași subiecte cu copilul acasă.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...