Elevi ai Colegiului de Arte „Regina Maria” din Constanța au participat la cursurile „De-a arhitectura”

La Constanța, elevi ai Colegiului de Arte „Regina Maria” au participat la cursurile „De-a arhitectura” dedicate educației de arhitectură și mediu construit.

Prima parte a demersului educaţional urmăreşte achiziţionarea de informaţii prin experienţa directă a elevilor: expediţii în oraş, experiment, joc şi prezentări vizuale. A doua parte a cursurilor constă în aplicaţia practică a celor învăţate anterior unde elevii au putut lucra împreună la un proiect comun. Fiecare an şcolar se finalizează cu o expoziţie a proiectelor elevilor.
Lucrările finale, macheta unui orăşel, diverse construcţii sau personaje realizate de-a lungul anului precum si propunerile pentru şcoala în care studiază elevii sunt prezentate, discutate şi argumentate într-o expoziţie-vernisaj. Acest moment,  se transformă într-o serbare de final unde copiii își prezinta munca lor de un an de zile. Tot aici, îndrumătorii îi încurajează pe elevi să observe şi machetele celorlalte clase, care pot fi ulterior un bun început de discuţie în anul şcolar următor. Scopul final este ca macheta să transmită bucuria şi pasiunea cu care au lucrat şi s-au jucat cei mici alături de îndrumători.
Redactor: Denisa Albu

Cele mai Accesate Articole