Primăria Constanța anunță că pentru ca circulaţia în oraş şi în staţiunea Mamaia să nu se blocheze, în perioada celor patru zile ale Festivalului NEVERSEA, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de turişti, se vor institui restricţii de circulaţie pe arterele care duc către locul de desfăşurare a festivalului.
Astfel, de joi, 5 iulie, şi până luni, 9 iulie, vor fi închise circulaţiei următoarele artere:
1. strada Traian cu Valea Portului;
2. Poarta 1;
3. Strada Termele Romane cu Strada Traian;
4. Strada Traian cu Bulevardul Tomis;
5. Strada Negru Vodă cu Strada Ecaterina Varga;
6. Strada Yokohama, Strada Salonic și Strada Belvedere;
7. Strada Negru Vodă cu Strada Mircea cel Bătrân;
8. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Smârdan;
9. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Decebal;
10. Strada Mircea cel Bătrân cu Strada Eroilor;
11. Strada Bucovina cu Strada Eroilor;
Parcarea autovehiculelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă până pe 9 iulie, iar riveranilor li se vor distribui permise de acces pentru a putea trece de filtrele instituite de autorităţi.
De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță, cu excepția autobuzelor RATC autorizate să efectueze cursele speciale.
Pentru ca accesul către zona de festival să fie cât mai facil, Regia Autonomă de Transport în Comun din Constanţa va suplimenta oferta de transport cu o linie SHUTTLE BUS, „NEVERSEA“, cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis.
Autobuzele vor circula non stop, în perioada 5-9 iulie, pe traseul: Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Elizabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis şi retur, Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Elizabeta, Str. Traian, Str. Mihai Viteazu, B-dul Mamaia, Staţiunea Mamaia. Autobuzele care deservesc această linie vor circula începând cu data de 05 iulie 2018, ora 08:00 până în 09 iulie 2018 ora 09:00. Intervalul de succesiune va fi de 10 minute între orele 08:00-24:00, iar între 24:00-08:00 de 16 minute.
Tot pentru perioada festivalului „NEVERSEA” vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în portul Tomis, iar în intervalul 05 iulie 2018, ora 09:00 şi 09 iulie 2018, ora 09:00 programul de transport va fi non stop. Pentru această perioadă, liniile 2-43 și 5-40 vor circula și în intervalul orar 24:00 – 05:00 cu o succesiune de 30 minute. Participanții la festival pot achiziţiona abonamente pentru 24 ore la preţul de 5 lei, dar şi abonamente pentru 7 zile la preţul de 30 lei. De asemenea, călătoria se poate achita şi prin SMS, la numărul 7475, iar în portul Tomis va fi amplasat un punct de vânzare bilete R.A.T.C. cu program non-stop.
Sursa: Comunicat Primăria Constanța
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
,,Șah în Parc”, la Năvodari, duminică, 28 aprilie
Duminică, 28 aprilie, începând cu ora 11.00, năvodărenii sunt invitați la o nouă ediție a evenimentului „Șah în parc”. Indiferent de...