Garda de Coastă a luat o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul prin punctele de trecere a frontierei, având în vedere că, în perioada verii, creşte numărul turiştilor români şi străini care tranzitează frontiera de la graniţa cu Bulgaria.
Măsurile dispuse asigură gestionarea eficientă a situaţiei operative pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării şi în alte zone de interes turistic aflate în zona de competenţă a Gărzii de Coastă.
În scopul asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă şi în punctele de trecere a frontierei, precum şi al fluidizării traficului de călători şi marfă, conducerea Gărzii de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control eficient şi operativ:
– s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic;
– va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora;
– au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă;
– desfăşurarea unor acţiuni comune la nivel local cu structurile Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, în scopul asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă;
– colaborarea cu I.S.U. Constanţa în vederea asigurării unui dispozitiv comun de acţiune în evenimentele de căutare şi salvare pe mare;
– optimizarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor, dar şi ale localnicilor.
Recomandări
Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Pe raza judeţului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 4 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 8 benzi de control pe sensul de intrare în ţară, respectiv 9 benzi pe sensul de ieşire, astfel:
– P.T.F. Vama Veche;
– P.T.F. Ostrov;
– P.T.F. Negru Vodă;
– P.T.F. Lipniţa pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcţionare este de la ora 08:00 la ora 20:00.
Sursa: Comunicat Garda de Coastă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024