De la 1 august 2018, Marian Şerban nu va mai ocupa funcția de director al Centralei Nucleare de la Cernavodă.
“SN Nuclearelectrica SA informează acționarii și investitorii că, începând cu data de 01 august 2018, relaţiile contractuale dintre SNN şi Marian Şerban, Directorul General Adjunct cu atribuţii de Director Sucursala CNE Cernavodă, vor înceta prin acordul părţilor. Conform procedurilor aplicabile în SNN, funcţia de Director Sucursala CNE Cernavodă este asigurată în baza principiului continuităţii. În acest caz, va fi asigurat un interimat până la finalizarea concursului intern de ocupare a funcţiei de Director Sucursala CNE Cernavodă”, se menţionează într-un comunicat al Nuclearelectrica.
Marian Şerban ocupă funcţia de director general al centralei de la Cernavodă din 2007.
Nuclearelectrica se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,48% din acţiuni, Fondul Proprietatea, 9,10% şi alţi acţionari, 8,42%.
Societatea operează Centrala Nucleară de la Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW.
Cele două reactoare asigură până la 20% din necesarul de energie al țării noastre.
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...