Folosirea skijet-urilor în apropierea zonelor în care înoată turiștii a fost interzisă pentru evitarea accidentelor.
Măsura este prevăzută într-un ordin semnat de ministrului Turismului, Bogdan Trif.
Actul normativ prevede că ambarcaţiunile cu motor nu mai pot avea acces la mai puţin de 300 de metri de zonele în care înoată turiştii.
Doar bărcile fără motor vor mai avea acces. Perimetrul va fi semnalizat, astfel încât să fie evitate accidentele.
„Schimbările sunt legate de zonele în care pot avea loc sporturile nautice. Concret, cei care vor să desfăşoare activităţi de agrement nautic cu ambarcaţiuni cu motor trebuie, de acum, să aibă delimitat perimetrul în care pot lansa ambarcaţiunile la apă.
De asemenea, pe o distanţă de 300 de metri de la zona în care turiştii pot înota vor avea acces doar ambarcaţiunile fără motor. După acest perimetru balizat corespunzător vor putea fi folosite şi mijloacele de agrement nautic cu motor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.
„O astfel de reglementare era absolut necesară , având în vedere că agrementul nautic este un fenomen care a luat amploare, mai ales pe litoral. De aceea, am considerat că acest ordin trebuie dat cât mai repede.
Nu mai putem permite ca, pe litoralul Mării Negre sau în oricare alt loc în care oamenii vin să se relaxeze sau să practice sporturi acvatice, să mai fie incidente nefericite. Totodată, îndemn turiştii care îşi petrec deja vacanţa pe litoral să respecte recomandările salvamarilor”, a menționat Bogdan Trif.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024