Mezinul Ducilor de Cambridge, Prințul Louis, a fost botezat la începutul acestei săptămâni. Ceremonia a fost una intimă și a avut loc în aceeași capelă în care a fost creștinat și fratele mai mare al prințului, în urmă cu cinci ani.
Ceremonia privată, de doar 45 de minute a avut loc, luni, la capela regală din palatul St.James din Westminster, locul în care, de secole, se desfășoară toate evenimentele religioase ale Casei Regale Britanice.
Evenimentul a reunit doar 30 de invitați și a fost presărat de momente simbolice. În cadrul ceremoniei a fost folosit același baptisteriu care păstrează apa de botez a membrilor familiei regale de 178 de ani. Acesta datează din anul 1840 și este considerat o bijuterie regală. Cristelnița, în formă de floare, denumita Lily Font, a fost aceași în care au fost creştinaţi toţi membrii familiei regale, iar apa a fost adusă din râul Iordan.
Căruciorul folosit în cadrul evenimentului, a fost de asemenea unul special. Potrivit presei britanice acesta apare în imaginile care îi înfăţişau pe Prinţul Andrew, ducele de York şi pe Prinţul Edward, în anii 60.
Pentru ceremonia religioasă, părinţii prinţului au ales să perpetueze o tradiţie dragă familiei regale britanice. Prinţul Louis a purtat aceeaşi ţinută cu care au fost îmbrăcaţi fraţii săi, prinţul George şi prinţesa Charlotte, când au fost botezaţi.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024