Peste 150 de victime în Japonia

Dezastru în vestul Japoniei: peste 150 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale și a alunecările de teren. Este al doilea cel mai mare bilanț cauzat de ploile torențiale din istoria țării, în ultimii 30 de ani. Cartiere întregi au fost  inundate, case devastate, automobile, şosele şi poduri distruse.

Japonia a fost lovită de inundații și alunecări de teren. Peste 150 de oameni și-au pierdut viața iar zeci de persoane sunt date dispărute. Echipele de intervenţie nipone continuă eforturile de căutare şi salvare a supravieţuitorilor intemperiilor care au afectat vestul Japoniei, însă şansele de a găsi supravieţuitori în molozul şi pământul uscat după ravagiile făcute de ploile torenţiale sunt diminuate.
În oraşul Kumano, casele oamenilor s- au fost transformat în grămezi de lemn şi moloz. Oraşul Kurashiki a fost unul dintre cele mai afectate. Peste 1.000 de localnici au rămas temporar izolaţi, inclusiv pe acoperişurile clădirilor inundate. Mulți sunt acum în adăposturi improvizate.
Căutările şi eforturile de curăţare a zonei afectate se desfăşoară în aceste zile sub soarele arzător, la temperaturi de 35 de grade Celsius la umbră. Vremea extrem de caldă v-a dura încă cel puțin o saptămână, potrivit meteorologilor niponi. Avertizările de inundații sunt încă valabile pentru zonele afectate, printre care și regiunea Okayama din sudul Japoniei.
Redactor: Alexandra Panait

Cele mai Accesate Articole