Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanța își reconfirmă statutul de unitate de învățământ de renume național. Mediile de admitere la specializările din cadrul colegiului, îl clasează pe locul doi în topul liceelor din țară. Ultima medie de admitere în acest liceu este 9.42, la profilul științe sociale.
În anul 1925 a fost inaugurată clădirea care găzduiește cel mai vechi și renumit liceu din Constanța, Liceul Mircea cel Bătrân. Între timp instituția de învățământ a fost înnobilată cu titlul onorific de Colegiul Mircea cel Bătrân. Puțin mai târziu, la 15 mai 1928, a fost încadrat în categoria „E” a liceelor de elită, standard pe care a reușit cu brio să-l păstreze până în zilele noastre prin multitudinea de premii obținute la nivel național și internațional.
O astfel de reușită a fost marcată o dată cu sesiunea de admitere din vara acestui an. După efectuarea repatizărilor pe baza notelor obținute la examenul de capacitate, ultima medie de admitere în acest liceu a fost de 9.42. Aceste performanțe pune unitatea de învățământ preuniversitar pe locul al II-lea în topul liceelor din țară.
Colegiul Național Sfântu Sava din București rămâne și anul acesta în vârful ierarhiei cu cea mai mică medie de admitere 9,61. Pe locul al treilea se află COLEGIUL NAȚIONAL „FRAȚII BUZEȘTI” din Craiova, unde ultima medie de admitere a fost 8,91.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024