Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetățeni libanezi care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria. Cei doi au declarat ca sunt în luna de miere și voiau să ajungă la Constanța.
” În data de 14.07.2018, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat, pe raza localității Coroana, judeţul Constanţa, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.
Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru continuarea cercetărilor.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Liban, un bărbat și o femeie, în vârstă de 30 de ani, respectiv 21 de ani. La cercetări, aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Constanța, fiind în luna de miere.
În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii libanezi fiind predați către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale”, menționează Poliția de Frontieră.
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...