Un baraj hidroelectric s-a prăbușit în Laos, stat din sud-estul Continentului Asiatic. Potrivit specialiștilor, cinci sute de milioane de tone de apă s-au revărsat peste ținuturile din zonă, inundând sate întregi. Un bilanț provizoriu al catastrofei numără 26 de morți și 131 de dispăruți.
Sezoul musonic din Laos generează anual ploi abundente, antrenând cantități uriașe de apă. Acumulările produse au avut de această dată efecte dezastruoase asupra structurii barajului. Supravieţuitorii sunt nemulțumiți de faptul că nu au fost avertizaţi din timp cu privire la riscurile cu care urmau să se confrunte. Urmările ploilor abundente s-au putut observa în peretele construcției cu câteva zile înainte de prăbuşirea acesteia. Până în prezent, au fost recuperate 26 de cadavre, 17 persoane rănite au fost transportate la spital în timp ce 131 sunt date dispărute.
Alți 750 de locuitori s-au refugiat într-o provincie aflată la zeci de kilometri de locul tragediei, iar peste 6.000 de persoane au rămas fără adăpost.. Operaţiunile de salvare sunt dificile deoarece zona în care a avut loc dezastrul este izolată. Accesul se poate face doar cu elicopterul sau barca și asta pentru că drumurile au fost grav deteriorate sau chiar luate de ape.
Catastrofa ridică importante semne de întrebare cu privire la siguranţa barajelor din Laos şi la capacitatea lor de a face faţă condiţiilor meteorologice din această ţară afectată anual de muson.
Construcția hidrotehnică, inclusă într-o rețea de baraje, urma să furnizeze energie electrică începând din anul 2019. Doar 10% din cantitatea obținută era destinată consumului intern, cea mai mare parte fiind stabilită a se exporta în Thailanda, China și Vietnam.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024