În două săptămâni, o nouă prevedere legislativă le va da bătăi de cap șoferilor din România. Înmatricularea unui automobil va putea fi suspendată dacă noul proprietar nu a solicitat în termen de nouăzeci de zile transcrierea dreptului de proprietate.
Această prevedere legislativă face parte dintr-un set de noi reguli care modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice din România.
În mai puțin de două săptămâni, va intra în vigoare prevederea conform căreia înmatricularea unui automobil va fi suspendată. Și asta dacă noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Conducerea autoturismului a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu penalizări între 9 și 20 de puncte-amendă. De asemenea, se interzice temporar dreptul de a pune în circulație autovehiculul.
Legea prevede și faptul că autoturismele care nu au inspecția tehnică periodică valabilă, vor rămâne fără înmatriculare. În cazul depistării în trafic a unui vehicul fără inspecţie tehnică , vor fi reţinute certificatul de înmatriculare și plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovada care va limita dreptul de circulaţie.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...