Astăzi este ultima zi pentru depunerea Declarației Unice

Ministerul de Finanțe anunță că Declaraţia Unică mai poate fi depusă doar astăzi.
„Marţi, 31 iulie 2018 este ultima zi în care se poate depune Declaraţia Unică.
Contribuabilii persoane fizice pot depune Declaraţia online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa  https://declunica.anaf.ro/ , cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.
De asemenea, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, se arată într-un comunicat al MFP.
Declaraţia Unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.
Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.
Nedepunerea documentului la termenul prevăzut de lege se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.
„Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 31 iulie 2018 se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii”, mai precizează MFP.
 
 

Cele mai Accesate Articole