Speranța pentru un mediu mai curat vine de la Rompetrol

Premieră pentru țara noastră şi regiunea Mării Negre! Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International, a finalizat recent dotarea primei benzinării Rompetrol cu panouri solare de mare capacitate.

Ne putem mândri cu o premieră pe plan național a cărei inițiativă pleacă chiar de aici, de la Năvodari, de la compania care deţine şi operează Petromidia. Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International, a finalizat recent dotarea primei benzinării Rompetrol cu panouri solare de mare capacitate, o premieră pentru țara noastră şi pentru regiunea Mării Negre. Primul obiectiv ales  pentru implementarea acestui proiect a fost stația Rompetrol situată pe șoseaua de centură a Capitalei și în apropierea depozitului de carburanți din localitatea Mogoșoaia. Câștigul major scontat se îndreaptă către o reducere cu circa 30% a emisiilor de CO2. Acest lucru devine posibil prin asigurarea a puțin sub jumătate din necesarul energetic al stației din surse regenerabile.
Programul pilot a fost creeat din dorința ca pe viitor stațiile Rompetrol din întreaga țară, inclusiv cele din județul Constanța și orașul Năvodari să asigure un mediu mai puțin poluat.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole