O punte între cer și pământ

O dragă prietenă căreia îi datorez faptul că nu am mai ajuns la Mati – locul în care a avut loc tragedia ce ne-a marcat pe toți, mi-a propus să mergem acolo să ne rugăm. Pe moment, nu am putut să-i onorez invitația. Ploua mărunt și simțeam nevoia să-i mulțumesc lui Dumnezeu, așa că am mers singuri a doua zi spre Porto Lagos din prefectura Xanthi, acolo unde lacul Vistonida se alătură mării tracice, al cărui golf era cândva, în vechime.
De când am parcat masina, am avut sentimentul că pășesc într-un loc sfânt. Încă nu știam nimic despre istoria acestui lăcaș.
Imediat după poarta de intrare, ți se deschide în față un pod de lemn. De la primi pași încerci să scrutezi distanța, făcând efortul de a desluși ce se află dincolo de pod și fără să bagi de seamă, cu fiecare pas, începi să te întorci în tine, să îți vezi starea, să te întrebi cum ești în fața lui Dumnezeu. Și dacă te cercetezi sincer, cu cât înaintezi te faci mai mic, și mai mic, și îți dai seama cât de mult te iubește Dumnezeu dacă nu se frânge puntea sub tine.
Odată ajuns pe insulă, te învăluie un altfel de sentiment de iubire. Ești rupt de lume. Ești cu un pas în rai. Ai sentimentul că Sfântul Nicolae te privește cu ochi reali și că, deși îți știe toate gândurile, te iubește cu o dragoste ce nu poate fi comparată cu a nimănui.
Întâlnirea cu chipul Maicii Domnului Pantanassa din Icoana Făcătoare de Minuni, te copleșește. Fără să vrei, din ochi îți curg lacrimi de mulțumire ca niște rugăciuni nerostite iar mintea pur și simplu îți tace. Simți cum te înconjoară Dumnezeu. Într-un târziu, îți dai seama că te rogi…
Privirea îți este atrasă mai apoi, de semnele de mulțumire lăsate de cei ale căror vindecări pun în dificultate nume sonore din lumea medicală din întreaga lume. Și te întrebi cine a mijlocit atâtea rugăciuni.
Astfel poți afla de la oricare dintre monahii athoniți care slujesc acolo – pentru că Mănăstirea este de fapt un metoc al Mănăstirii Vatoped, că din timp în timp, și în special în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, coboară din Sfântul Munte, Părintele Efrem Athonitul. Sunt oameni de diferite religii care străbat mii de kilometri pentru a ajunge la Sfinția Sa și pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu în necazurile lor. Și nimeni nu pleacă nealinat sufletește. Mulți trăiesc însă adevărate miracole.
Tot monahii îți vor povesti și istoria mănăstirii de pe lac, așezată pe două insulițe, legate între ele de adevărate punți între cer și pământ, istorie ce are adânci rădăcini în timp.
În timpul dominației otomane, acest loc aparținea unui bey, care  lăsase să locuiască acolo un călugăr pustnic sfânt. Când fiica beyului a fost vindecată de ascet, beyul a donat zona Mănăstirii Vatoped, în semn de recunoștință.
Mai mult, o tradiție mai veche, spune că metocul Sfântului Nicolae a fost inaugurat de Patriarhul Nectarie în prezența Împaratul bizantin Arkadi care a afierosit locul Maicii Domnului în semn de mulțumire pentru că l-a salvat dintr-o furtună cumplită în timp ce se întorcea de la Roma.
Nu poți să nu remarci că la întoarcere te simți ușurat, atins parcă de o mângâiere nevăzută și nu reziști tentației de a mai arunca o ultimă privire mănăstirii de lac.
Atunci ai sentimentul că ai trecut o punte între pământ și cer și vrei deja să-o treci din nou.