Tinerii care își doresc o carieră într-o structură solidă sunt așteptați să intre Marina Militară.
Mesajul este transmis de Forțele Navale care astăzi își prezintă oferta educațională la Constanța.
”Ofițer sau maistru militar de marină? Soldat profesionist în Forțele Navale sau elev la colegiul național militar? Patru instituții de învățământ militar de marină își vor prezenta luni, 6 august, de la ora 18.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, ofertele educaționale și pașii pe care trebuie să-i urmeze persoanele dornice să facă parte din marea familie a Forțelor Navale.
Reprezentanții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” și, în premieră, cei ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” vor oferi publicului informații detaliate despre modalitățile de acces în sistemul militar de învățământ, precum și despre oportunitățile de dezvoltare personală și de specializare profesională în numeroase domenii de activitate ale Forțelor Navale Române.
Ziua Învățământului de Marină, eveniment înscris în seria manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române, susține campania desfășurată de Ministerul Apărării Naționale „Țintește sus! Fii cel mai bun!”, care promovează profesia militară, o profesie stabilă pe piața muncii”, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024