Peste 70 de șoferi care conduceau cu viteze prea mari, 8 care se aflau sub influenţa alcoolului şi 2 care conduceau sub influenţa drogurilor au fost depistați, săptămâna trecută, pe autostrăzi.
Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române precizează că cea mai mare viteză înregistrată de radar a fost de 211 km/h, pe autostrada A2.
”În perioada 30 iulie – 5 august a.c., poliţiştii au depistat 71 de şoferi, care au depăşit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în 8 cazuri şoferii au fost depistaţi circulând cu viteze peste 200 km/h.
De asemenea, în alte 8 cazuri şoferii au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, pe numele lor fiind întocmite dosare penale (cei depistaţi conducând cu peste 0.4 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat) sau aplicate sancţiuni contravenţionale (cei depistaţi conducând cu o concentraţie de alcool sub 0.4 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat).
Totodată, în 2 cazuri, şoferii au fost depistaţi sub influenţa substanţelor stupefiante, respectiv cannabis.
Pe numele celor 2 persoane au fost întocmite dosare penale pentru conducere sub influenţa substanţelor stupefiante.
Cea mai mare viteză a fost înregistrată, la data de 30 iulie a.c., pe A2, când poliţiştii au depistat un bărbat, de 37 de ani, din Otopeni, care conducea spre Bucureşti cu viteza de 211 km/h.
Şoferul a fost sancţionat cu amendă de 1.450 de lei, iar poliţiştii i-au suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 zile.
Toţi şoferii depistaţi conducând cu viteză excesivă au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară, le-au fost reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile”, transmite Poliția Română.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024