La 73 de ani de la bombardamentul asupra Hiroshimei, autoritățile orașului au adus un omagiu victimelor atacului. Ceremonia de comemorare a tragediei din anul 1945 nu se dorește a fi o simplă lecție de istorie, ci un demers de conștientizare a omenirii asupra consecințelor dezastruoase pe care le are utilizarea armelor nucleare.
La 6 august 1945, atacul nuclear asupra Hiroshimei lăsa în urmă imaginea apocaliptică a dezastrului. La ora locală 08.15, bomba atomică lansată de bombardierul american B-29 exploda în orașul nipon, provocând decesul a 140.000 de persoane în acea zi fatidică și în cele ce au urmat.
73 de ani mai târziu, la aceeași oră locală, autoritățile nipone au organizat un moment de reculegere închinat acestor victime.
Diplomați din 85 de țări au participat, alături de edilul orașului și de premierul nipon Shinzo Abe, la ceremonia desfășurată în Parcul Păcii din Hiroshima.
În cadrul ceremoniei, prim-ministrul japonez a susținut principiile nipone care converg spre o lume fără arme nucleare: a nu deține, produce sau achiziționa. Experiența cruntă și dureroasă a bombardamentelor atomice califică Japonia a fi emisarul transmiterii acestor convingeri către generația tânără pentru a preîntâmpina o viitoare repetare a istoriei.
În data de 9 august, o ceremonie similară va fi organizată la Nagasaki. Printre personalitățile așteptate la eveniment se numără secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Bombele nucleare lansate la Hiroshima şi Nagasaki au făcut din Japonia singura ţară care a fost atacată cu arme atomice şi au forţat la puţin timp după aceea capitularea acesteia în Al Doilea Război Mondial.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024