Jandarmii Grupării Mobile Constanţa au depistat, ieri, la Vama Veche, un tânăr care deținea substanțe interzise.
Acesta avea un comportament suspect și a început să se agite la vederea echipajului de jandarmi.
”A fost somat, s-a oprit și i s-a făcut controlul corporal sumar. Asupra acestuia, jandarmii au găsit șapte folii de aluminiu, de for ma unor bile ce conțineau în interior, muguri vegetali de culoare verde. A spus că le-a cumpărat din zona corturi, de la doi cetățeni străini și că dorea să le vândă. Imediat echipajul s-a deplasat și a identificat, la o terasă, doi cetățeni străini care au început să se agite la vederea jandarmilor. Unul dintre ei a luat-o la fugă spre mare, având în mână o sacoșă cu o substanță vegetală. A fost somat, nu s-a oprit, dar a aruncat din mână sacoșa, înainte de a intra în apa mării. A fost prins și împreună cu prietenului lui au fost conduși și li s-au controlat bagajele. Surpriză, în bagaje au mai găsit o sacoșă cu substanță vegetală cu miros înțepător.
Cei trei au fost conduși și predați DIICOT –Serviciul Teritorial Constanța și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor”, menționează Jandarmeria.
Ș sâmbătă dimineața, jandarmii Grupării Mobile Constanța au surprins trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, în timp ce intenționau să pună în vânzare 71 de comprimate ecstasy, aproximativ 13 grame amfetamină și 2 grame de cannabis, pe rază stațiunii 2 Mai-Vama Veche.
Sursa: Jandarmeria Mobilă Constanța
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...