Un constănțean, primul român la cursa de la Zolder

Constănțeanul Alexandru Cascatău este primul român care va participa la startul cursei de 24 de ore de la Zolder. După o pauză competițională prelungită, pilotul se pregătește pentru cea mai importantă întrecere din sezonul 2018.

În cursa de 24 de ore de la Zolder, Belgia, românul Alexandru Cascatău va concura pentru echipa olandeză BMW Team van der Horst, câștigătorii ediției de anul trecut. Cascatău este al cincilea pilot din țara noastră care participă într-o probă de 24 de ore în ultimele 12 luni.
Ajuns la ediția cu numărul 35, Eleven Sports 24 Hours of Zolder este evenimentul cel mai prestigios din Belcar Endurance Championship și promite să fie una dintre cele mai mari provocări pentru pilotul român. Această participare marchează o bornă importantă în cariera sa, prima cursă automobilistică de 24 de ore

„Mă bucur să pot confirma în sfârșit participarea la cursa de 24 de ore de la Zolder. Ca întotdeauna, multe se pot întâmpla pe parcursul a 24 de ore și cred că va fi o loterie în ceea ce privește clasamentul  final, așa că nu îmi pot stabili un obiectiv clar. Sper doar să putem ajunge la sosire, fără probleme de ordin tehnic. Provocarea mare pentru mine va fi învățarea rapidă a pistei, neavând oportunitatea de a testa la Zolder înaintea weekendului competițional. Voi apela la experiența acumulată în curse de 24 de ore de karting, care sper că se va dovedi utilă pe timpul nopții. Voi încerca să mă pregătesc cât de mult posibil în simulator și cred că secvența de noapte, precum și managementul traficului pe pistă vor fi elemente cheie în cursă“, a declarat Alexandru Cascatău.

Festivalul motorsportului belgian va începe pe data de 8 august cu o paradă, în orașul adiacent circuitului, Heusden-Zolder.
Românul va avea primul contact cu pista belgiană , joi, cu ocazia antrenamentelor libere și a calificărilor cronometrate. Ziua liberă de vineri va fi prilejul perfect de a remedia eventualele probleme apărute, înainte de startul întrecerii. Cursa propriu-zisă va începe pe 11 august, la ora locală 16:30 și se va termina 24 de ore mai târziu.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole