RAJA sistează apa către Electrocentrale Constanța!

RAJA S.A. informează opinia publică cu privire la datoria pe care Societatea Electrocentrale Constanta S.A. a acumulat-o față de Regia Autonomă Județeană de Apă. Debitul, va determina sistarea furnizării apei către acest agent economic. Aplicarea acestei măsuri va avea consecințe neplăcute asupra cetățenilor orașului Constanța și nu numai.

Societatea Electrocentrale Constanta S.A. înregistrează către Regia Autonomă Județeană de Apă un debit în valoare totală de 2.887.510 lei. Această datorie reprezentă contravaloarea facturilor apă-canal și penalităților de întârziere, aferente perioadei aprilie – iulie 2018. Din acest motiv, RAJA S.A. este nevoită să pună în aplicare prevederile contractuale și să întrerupă furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă către această entitate economică începând cu data de 13.08.2018. Regia Autonomă Județeană de Apă menționează că a întreprins toate demersurile legale în vederea recuperării datoriei. Astfel, între reprezentanții RAJA S.A. și cei ai Electrocentrale Constanta S.A. s-au desfășurat numeroase întâlniri de soluționare pe cale amiabilă a prezentei situații. Mai mult, în vederea recuperării creanţelor, au fost transmise notificări și somaţii de plată prin executor judecătoresc.
RAJA S.A. este obligată, la rândul său, să achite cu prioritate şi în termen legal facturile emise de către furnizori. Costurile pentru transportul și tratarea apei potabile, dar și epurarea apelor uzate la cei peste 2 milioane de abonaţi sunt semnificative. De asemenea, compania este obligată să achite la zi impozitele, taxele și redevențele către bugetele locale și de stat, dar și să rambursese sumele împrumutate de la BERD pentru cofinanțarea programelor europene.
Nerecuperarea debitelor acumulate determină societatea RAJA S.A. Constanţa să ajungă în imposibilitatea de a-și onora facturile către furnizori, privând astfel toţi consumatorii de serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare.
Având în vedere cele expuse mai sus, pentru ca debitul înregistrat să nu mai crească, în cazul în care Societatea Electrocentrale Constanta S.A. nu-şi va achita faturile restante, începând cu data 13 august 2018, această unitate va fi debranșată de la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare în vederea recuperării întregii datorii.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole