Regia Autonomă Județeană de Apă informează consumatorii cu privire la modificarea programului casieriilor societății în perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În intervalul specificat, acestea vor fi închise, excepție făcând ghișeul de pe strada Răscoalei din municipiul Constanța.
RAJA S.A. aduce la cunoştinţă tuturor abonaţilor că în perioada celebrării Sfintei Mării dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către numărul de telefon al dispeceratului – 0241/924 vor fi preluate non-stop. Echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii să poată beneficia de serviciile societății la parametrii optimi.
Singurul serviciu care îşi va modifica programul de lucru în această perioadă este cel al casieriilor RAJA. Astfel, abonaţii interesaţi să îşi achite facturile la apă potabilă şi canalizare sunt înștiințați că, în perioada 15 – 18 august 2018, casieriile RAJA vor fi închise.
Excepție face casieria de pe strada Răscoalei 1907 nr. 5, din municipiul Constanța, care va funcţiona sâmbătă, 18 august 2018, în intervalul orar 09.00-13.00. Începând de luni, 20 august 2018, toate casieriile RAJA își vor relua programul normal de lucru, acestea fiind deschise inclusiv în zilele de sâmbătă, 25 august și 01 septembrie 2018.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...